Ordinul privind stabilirea perioadelor si a zonelor de prohibitie a pescuitului 2025 - Romnets Group
Inchide

Ordinul privind stabilirea perioadelor si a zonelor de prohibitie a pescuitului 2025

Publicat de ionut Categoria: Noutati Pescuit Profesionist

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 95/1.11.2025
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR Nr. 23 din 28 ianuarie 2025

ORDIN Nr. 297 din 31 ianuarie 2025 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum şi a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 916 din 28.01.2025 al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și Referatul de aprobare nr. 140.466 din 30.01.2025 al Direcției generale biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, luând în considerare prevederile:
art. 11 din Legea pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176/2024; art. 1 din anexa la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole și reglementarea pescuitului în râul Prut și în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, semnat la Stânca la 1 august 2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.207/2003;

art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcţionarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, şi -art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale și ministrul mediului, apelor și pădurilor emit următorul ordin:

CAPITOLUL I

Zone şi perioade de prohibiție

Art. 1.(1) Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.

(2) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv.

(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreative și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluşte şi alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat
cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie-30 mai inclusiv.
Art. 2. Pentru lacurile de acumulare destinate producţiei de energie electrică, în perioadele de prohibiție este interzisă scăderea dirijată a nivelului apei, în scopul asigurării protecției
zonelor de depunere a icrelor, cu excepția considerentelor de prevenire a calamităților naturale.

Art. 3. (1) Se declară zone de protecție pentru resursele acvatice vii:

a) 250 m amonte și aval măsurați pe axul albiei minore, din axul longitudinal al podurilor care au cel puțin un picior în albia minoră a cursurilor de apă;
b) râul Mureş în zona municipiului Arad, între cartierele Micălaca şi Subcetate (zona dintre podul rutier și podul CFR);
c) râul Mureș în zona localității Gheja, la podul de cale ferată
(500 m aval și amonte de pod) având coordonatele

d) râul Mureș, în zona Vălenii de Mureş, de la podul pietonal de trecere peste Mureş – Mureş 300 m amonte și 200 m aval.
e) râul Mureş, în zona Brâncoveneşti la baraj 300 m amonte și 200 m aval.

f) râul Mureş, 150 m amonte și aval de podurile care traversează râul Mureş;

g) râul Mureş, în zona localității Târgu Mureş, 300 m amonte Baraj Priză I, inclusiv Brațul Mort şi pârâul Cotuş (limită amonte de 300 m are ca reper primul plop de la vărsarea pârâului Cotuş în râul Mures).
h) râul Mureş în zona localității Chețani;
i) râul Crişul Repede zona aval golf Sântion până la localitatea Tărian, priza de captare canalul Crisurilor Tarian

j) râul Crişul Repede, comuna Sântandrei/localitatea Sântion, 500 m
k) râul Olt aval baraj ACH Avrig având coordonatele până la 200 m aval confluența cursului principal al Oltului cu brațul secundar având coordonatele latitudine 45.736774, longitudine 24.375538, pe ambele maluri;

1) amenajarea agricolă Carasuhat din Delta Dunării, pe întreaga suprafață acoperită de luciu de apă.

(2) În zonele menționate la alin. (1) se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii, în perioada 1 ianuarie-15 martie și 1 noiembrie-31 decembrie, fără a adduce atingere perioadei de prohibiție prevăzute în prezentul ordin.

Art. 4. Se declară zone de refacere biologică pentru resursele acvatice vii următoarele:

a) râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca-Costești și confluența cu râul Elan, tot timpul anului, cu excepția pescuitului recreativ, care se va desfăşura în afara perioadelor de prohibiție prevăzute la art. 1 alin. (2);

b) Dunărea Veche, sectorul cuprins între confluența cu canalul Sulina, de la Mm 8 + 900 și până la confluența cu canalul Răducu, tot timpul anului;
c) lacul Gâsca din Complexul Somova-Parches, tot timpul anului;

d) lacurile Erenciuc și Zmeica, tot timpul anului;
e) Canalul Bărbosu (canal care face legătura între Canal Cardon și Canal Letea) și Canal Sfistofca, tot timpul anului;
f) Canalul de legătură Lopatna, zona cuprinsă între lacul Matiţa şi lacul Merhei, tot timpul anului;
g) cursul vechi al brațului Sfântu Gheorghe, în zonele cuprinse între km: 16-20, 29-44; 49-58; 64-84, tot timpul anului;
h) brațul Sfântu Gheorghe de la km 22-25, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 martie-30 martie și 15 octombrie- 13 noiembrie, cu excepția pescuitului comercial al scrumbiei,
fără a aduce atingere art. 7 lit. a);

i) lacul Cuejdel – rezervație naturală din județul Neamț, tot timpul anului;
j) canalul dintre lacul Puiu şi lacul Roşu de pe teritoriul RBDD și japșa aferentă, tot timpul anului;
k) râul Bistrița Aurie, de la izvoare până la pod Rotunda, având coordonatele 47°33’36.4″N, 25°02’37.1″E, tot timpul anului;
1) brațul secundar al râului Olt rezultat în urma devierii artificiale a râului Olt din zona localităților Sărata-Colun, având coordonatele latitudine 45.768266, longitudine 24.490176 până la confluența cu cursul principal al Oltului, având coordonatele latitudine 45.772138, longitudine 24.486772, tot timpul anului;
m) brațul secundar al râului Olt din zona localității Avrig, aval dreapta baraj ACH Avrig, având coordonatele latitudine 45.746467, longitudine 24.383083 până la confluența cu cursul principal al Oltului, având coordonatele – latitudine 45.739114, longitudine 24.376745, tot timpul anului;
n) albia veche a râului Olt, din dreptul localității Turnu Roşu, având coordonatele latitudine 45.646288, longitudine 24.292240- latitudine 45.652728, longitudine 24.300248, tot
timpul anului;

o) pârâul Neagra din județul Suceava între Gura Negrisoarei şi Gura Cristișorului pe o lungime de 6 km, tot timpul anului;
p) pârâul Negrişoara din județul Suceava între Gura Negrişoarei și Dârmoxa pe o lungime de 9 km, tot timpul anului;
q) râul Mureş, tot timpul anului, în zonele:
județul Arad, în zona balastierelor „La Vulpe” și
„Del Bono”; localitatea Petelea, curba de la Petelea, 700 m (450 m aval şi 250 m amonte față de curbă), localitatea Târgu Mureş, amonte de Barajul Priză I „cart. Aleea C” – întreg Brațul Mort (partea dreaptă a râului Mureş),

localitatea Târgu Mureş, Baraj Priză – 500 m în aval până la canalul de scurgere; localitatea Târgu Mureş, Baraj Priză 2 „Ady”, 600 m aval baraj până la al doilea dig de piatră, în dreptul localității Gălăloaia – podul Borzia; o porţiune de 7 km, în dreptul localităților Pecica, Semlac şi Secusigiu,;

r) se interzice pescuitul cu setci în perioada 9 aprilie- 30 noiembrie inclusiv, în zona marină din perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, zona cuprinsă între Zătonul Mare –
zona strict protejată Sacalin Zătoane din UAT Sfântu Gheorghe, canal Periteaşca limită zonă strict protejată Periteaşca Leahova din UAT Murighiol, în perimetrul delimitat de traseul liniei de mal și izobata 20 m, având următoarele coordinate geografice (ETRS89)

s) se interzice pescuitul marin, tot timpul anului, în perimetrul travers Sahalin-Sfântu Gheorghe, între izobatele de 40-50 m. râul Târnava Mare, în perimetrul oraşului Odorheiu
Secuiesc, tot timpul anului;
t) pârâul Căian de la confluența cu pârâul Chișcădaga până la vărsare în râul Mureş, tot timpul anului;
) râul Ponor de la izvoare până la confluența cu râul Crişul Alb, tot timpul anului;
u) râul Izvor de la izvoare până la confluența cu râul Crişul Alb, tot timpul anului;
v) râul Crişul Alb superior de la izvoare până în localitatea Brad, tot timpul anului;
w) râul Romoșel de la izvoare până la podul Maiorului, tot timpul anului;
x) râul Densuş-Galbena de la izvoare până la confluența cu râul Mare, tot timpul anului;
y) râul Mălăiești de la izvoare până la confluența cu râul Ştrei, tot timpul anului;
z) râul Mițești de la izvoare până la confluența cu râul Ştrei, tot timpul anului;
aa) râul Alb de la izvoare până la confluența cu râul Ştrei, tot timpul anului;
bb) râul Maleia de la izvoare până la podul Rusu, tot timpul anului;
cc) râul Râuşor de la Păltinei până la confluența cu râul Mare, tot timpul anului;
dd) râul Zeicani de la pârâul Aninei până la localitatea Hätägel, tot timpul anului;
ee) râul Cerna Inferioară I de la barajul Cinciş până la ieșirea din localitatea Hunedoara, tot timpul anului;
ff) râul Slaști de la izvoare până la confluența cu râul Cerna, tot timpul anului;
gg) râul Someşul Mare, 200 m amonte de la barajul priză alimentare cu apă a localității Beclean, tot timpul anului;
hh) râul Someşul Mare, 200 m aval și amonte de la confluența cu râul Sieu, tot timpul anului;
ii) râul Şieu, 200 m amonte de la confluența cu râul Someşul Mare, tot timpul anului;
jj) râul Timiş, municipiul Lugoj, între podul vechi de fier și podul de beton, tot timpul anului;
kk) râul Timiş, localitatea Şag, de la 100 m amonte de podul de cale ferată și până la 100 m aval de podul rutier, tot timpul anului;
II) râul Timiş, 300 m aval de pod rutier Albina de pe şoseaua Timişoara-Buziaş, tot timpul anului;
mm) brațul Chilia, zona km 72-77 Pardina, pe o durată de 60 de zile, în perioada 20 martie-18 mai inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie-29 noiembrie inclusiv,
excepție pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin;
nn) fluviul Dunărea, zonele Mm 53-54 Isaccea, Mm 64-65, Mm 67-68 (Groapa Catargului și Pluton), în perioada 1 ianuarie- 29 aprilie inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada
1 octombrie-29 noiembrie inclusiv, excepție făcând pescuitul comercial al scrumbiei, fără a aduce atingere perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin;
oo) brațul Borcea, zona km 37-41 (Stelnica-Fetești), pe o durată de 60 de zile în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv și pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie-29 noiembrie inclusiv;
pp) zonele strict protejate din perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, inclusiv zona renaturată Zaghen, Canalul de centură Fortuna 2, Canalele circulare Dranov I și Dranov 2, tot timpul anului;
qq) zona bazinului Dunărica (braţ Smârda) de la confluența
cu brațul Ara până la Vama nouă, tot timpul anului;
rr) zona Rezervației Marine Vama Veche-2 Mai, delimitată de coordonatele:

ss) interiorul bazinului portuar Mangalia, de la DJ 391B până la podul metalic pentru cale ferată , tot timpul anului;

şş) râul Şuşița Verde 25 km de la izvoare până la satul Vaidei, tot timpul anului;

tt) râul Jibrea afluent drept al Avrigului – amonte Captarea Marsa, coordonate GPS 45°38’31.0 N 24°25’41.7″E – până la izvoare, tot timpul anului;
tt) lac montan lezerul Mic, tot timpul anului;
uu) Valea Stezii superioară afluent Pila Moale 45°40’34.6 N 23°59′22.4″E – până la izvoare, tot timpul anului;
vv) Sebeșu de Sus, valea Moașei superioară 45°36’50.4″N 6’50.4″N 24°24’11.3″E- până la izvoare, tot timpul anului;

ww) râul Mare Cibin – afluentul Beşineu de la pod Niculești 45°39’13.9″N 23°50′27.9″E – până la izvoare, tot timpul anului;
xx) râul Mic Cibin afluenți Foltea, Rudarilor, Comenzi – de la confluența cu râul Mic Cibin până la izvoare, tot timpul anului;
yy) râul Välsan de la baraj Dobrogeanu (Vâlsan) până la pod Vâlsăneşti, tot timpul anului;
zz) lacul Pecineagu, tot timpul anului;
aaa) pârâul Ţibău de la izvoare până la confluența cu râul Bistriţa Aurie, tot timpul anului;
bbb) pâraiele lapa, Tarcău și Sabasa din județul Neamț, tot timpul anului;
ccc) pârâul Răstolița, de la gura tunelului de la baraj până la gura de vărsare, tot timpul anului;
ddd) râul Dâmbovița de la $45^{\circ}26^{\prime}04.4^{\prime\prime}N$ $25^{\circ}10^{\prime}57.8^{\prime\prime}E$ Săticul de Jos până la 45°23’10.9 N
$25^{\circ}10^{\prime}49.0^{\prime\prime}E$ Rucăr, tot timpul anului.

Art. 5. (1) În zonele și perioadele menționate la art. 3 și 4 sunt interzise:

a) pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte viețuitoare acvatice vii;
b) lucrări în zona malurilor, taluzurilor și albiei minore, care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existența resurselor acvatice vii, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea și recoltarea plantelor, arborilor și arbuştilor,
extragerea de nămol, nisip și pietriş.

(2) Prin excepție, activitățile prevăzute la alin. (1) nu sunt interzise în următoarele situații:
a) când pescuitul se desfăşoară în scop ştiinţific;
b) din considerente de prevenire a calamităților naturale;
c) realizarea de obiective noi declarate de interes și securitate națională potrivit revederilor legale, precum și realizarea lucrărilor de întreţinere şi reparații la obiectivele și construcţiile existente.

CAPITOLUL II
Specii şi perioade de prohibiție

Art. 6. (1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, fără a aduce atingere prevederilor art. 1, după cum urmează:

a) ştiuca, în perioada 1 februarie-20 martie, cu excepția zonelor aflate în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, unde pescuitul comercial, recreativ și familial al speciei știucă este interzis în perioada 1 februarie-7 iunie;
b) şalăul şi bibanul, în perioada 20 martie-7 iunie inclusiv;
c) pietrarul (Zingel zingel), fusarul (Zingel strebel), ghiborțul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul värgat (Sander volgense), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostrița (Hucho hucho), mihalțul (Lota lota) și caracuda (Carassius carassius), precum și alte
viețuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu
modificările și completările ulterioare, tot timpul anului;
d) coregonul şi lipanul, tot timpul anului;
e) păstrăvul de mare, tot timpul anului;
f) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, în perioada 1 octombrie-31 martie;
g) sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop ştiinţific;
h) racul de râu (Astacus astacus), în perioada 15 octombrie- 15 iunie;
i) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), în perioada 1 iulie până la 31 august inclusiv;
j) racul (Astacus leptodactylus), în perioada 1 ianuarie- 9 aprilie, inclusiv și 1-30 septembrie inclusiv, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”;
k) linul (Tinca tinca), în perioada 7 iunie-6 iulie inclusiv.

(2) În apele Mării Negre se interzic:
a) reținerea, deținerea şi comercializarea rechinului în perioada 15 martie-15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie-30 noiembrie inclusiv;
b) reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
d) pescuitul gobiidelor, pe o durată de 31 de zile, în perioada 15 aprilie-15 mai inclusiv;
e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, cu obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din zona economică exclusivă (ZEE).
(3) Perioada de prohibiție a calcanului este 15 aprilie-15 iunie inclusiv.
(4) Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă egală sau mai mare de 400 mm iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor fi reținute pe timpul pescuitului va fi de cel puțin 45 cm (lungime totală).
(5) Pentru specia calcan, numărul maxim de zile de pescuit este de 180 de zile pe an.
(6) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), speciile marine de pești, altele decât cele prevăzute la alin. (2) și (3), sunt permise la pescuit, tot timpul anului, cu folosirea uneltelor
specifice autorizate.
(7) Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea „beam-traulului” în perioada de prohibiție a speciilor demersale se face doar în zonele desemnate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, la propunerea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” INCDM Constanța, cu obligativitatea notificării de către operatorul economic a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură la fiecare ieşire/intrare din/în port a ambarcațiunilor.
(8) Pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ al speciilor știucă, șalău, somn și crap este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii (catch & release), cu posibilitatea reţinerii unui singur exemplar/zi, dintr-o singură specie.

(9) În mod special, pe teritoriul zonelor de pescuit recreative Râul Târgului Superior (afluenții care confluează în lacul Râuşor), respectiv Cuca, Bătrâna, Râușorul, Râul Târgului amonte de lacul Râuşor, Râul Doamnei Superior de la izvoare baraj Baciu, lacul Urlea din județul Braşov, pârâul Geoagiu de la izvoare până la confluența cu râul Mureş, pârâul Cârlibaba, Bistrita Aurie de la Pod Rotunda 47°33’36.4 N 25°02’37.1″E până la confluența cu pârâul Puciosu 47°26′30.0″N, râul Moldova, de la izvoare, până la confluența cu pârâul Botușel, lac Pojorâta (lezer), râul Sadu Inferior amonte lac Ciupariu 45°38′37.1″N 24°05’50.2″E până la confluența cu Valea Pinului 45°36’47.8″N 24°01’22.0″E, Bistra Ardealului de la canton silvic Bucova până la confluența cu râul Rusca din localitatea Voislova, râul Bistra Ardealului Mijlociu, râul Pogăniş (35 km), de la Cadar Duboz până la Ulciuc, județul Timiş, râul Someşul Mare Inferior, limite podul Cârțivav coordonate GPS 47°26′22 N 24°53’27″E, până la Podul Anieșului coordonate GPS 47°24′46″N 24°46’09″E, valea ladului de la izvoare până la baraj Leșu și de la Pod 46°51″17.5″N 22°40’01.9″E- Baraj Munteni, Sebeșul de Sus – aval Sebeșul de Sus (Valea Moașei) de la 45°36’50.4 N 24°24’11.3″E confluența cu râul Olt, lac montan lezerul Mare, râul Avrig de la
izvoare 45°36’24.2″N 24°28′28.5″E – până la confluența cu râul Olt, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ al tuturor speciilor de peşti este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release).

(10) În mod special, pe teritoriul zonelor de pescuit recreative Dâmbovița Superioară (Schit Dragoslavele 45°23′10.9″N 25°10’49.0″E Rucăr și 45°26’04.4″N 25°10’57.8″E Săticul de Jos Baraj Pecineagu), pe Valea ladului între baraj Leșu pod 46°51’17.5 N 22°40’01.9″E și baraj Munteni confluență cu Crişul Repede, Sebeșul de Jos Izvoare confluența cu Sebeşul de Sus, următoarele zone de la izvoare până la confluența cu râul Olt, respectiv Valea Strâmbii, Valea Rindibobului, Valea Lotrioarei şi râul Vadului, pârâul Tălmăcel de la izvoare la confluența cu râul Cibin, râul Mare şi râul Mic Cibin de la izvoare până la confluența cu lacul Gura Râului, râul Valea Stezii de la izvoare până la confluența cu râul Cibin, râul Sadu Inferior aval lac Ciupariu confluența cu râul Cibin, râul Măgura Cisnădiei de la izvoare la confluența cu râul Cibin și lacul montan Sadu II (Ciupariu), râul Dobra – Bucunici confluența cu râul Sebeș, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreative la păstrăv este permis numai cu reținerea a maximum trei exemplare pe zi, măsurând peste 25 cm lungime individuală.

(11) În râul Someşul Rece, de la izvoare până la confluența cu lacul de acumulare Gilău, în lacurile de acumulare din zona de munte a județului Cluj: Floroiu, Beliş-Fântânele, Tarnița,
Someşul Cald, Gilău, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ este permis fără reținerea speciei clean până la data de 10 august.
(12) În mod special, pe teritoriul lacului Sătic, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ la păstrăv este permis numai cu reținerea a maximum două exemplare pe zi,
măsurând între 25-45 cm lungime individuală.

(13) În mod special, în lacul natural Săcălaia din județul Cluj pescuitul la specia știucă în afara perioadelor de prohibiție prevăzute în prezentul ordin este permis doar cu momeli
artificiale și cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release).
(14) Pe teritoriul RBDD capturarea speciilor alohtone se face în baza recomandărilor din Studiul de evaluare a resurselor acvatice vii în vederea stabilirii capturilor totale admisibile pe specii şi zone în RBDD, fără a aduce atingere prevederilor prezentului ordin.
Art. 7.- Prohibiția pescuitului în scop comercial, recreativ și familial al speciilor rizeafcă și scrumbie de Dunăre se stabileşte pe sectoare astfel:

a) pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 31 martie-9 aprilie inclusiv;
b) pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 zile, în perioada 5 aprilie-19 aprilie inclusiv;
c) pe sectorul de Dunăre şi brațele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Chiciu km 374,5 pe o durată de 15 zile, în perioada 15 aprilie-29 aprilie inclusiv;
d) pe sectorul de Dunăre și brațele sale de la Chiciu km 374,5 până la Baraj Porțile de Fier II, inclusiv brațul Gogoșu km 874,8, pe o durată de 15 zile, în perioada 25 aprilie-9 mai
inclusiv;
e) pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în faţa gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 kilometri în largul mării şi pe un coridor lat de 2 kilometri socotit
câte 1 kilometru de o parte și de alta a axului brațelor Sfântu Gheorghe și Sulina, în fața brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 kilometru spre sud de axul brațului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;
f) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosas) se pot reține în vederea valorificării.

Art. 8. Prin excepție de la prevederile art. 7, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei, folosind maximum 2 setci, în perioada 9-19 aprilie, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de management și a Regulamentului Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.

CAPITOLUL III
Dispoziții finale

Art. 9. (1) Perioada de prohibiție a pescuitului în scop comercial, recreativ și familial al scrumbiei de Dunăre se poate modifica, pentru condiții hidrologice nefavorabile, la propunerea preşedintelui Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură sau la propunerea guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, după caz, prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor.

(2) Pentru golful Musura, perioada de prohibiție se poate prelungi, pentru condiții hidrologice nefavorabile, la propunerea guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor și pădurilor.

Art. 10.(1) Caracteristicile tehnice și condițiile de folosire a uneltelor și metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.369/2018 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial și metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu
modificările și completările ulterioare.

(2) Se interzice utilizarea beam-traulului de la mal până la izobata de 15 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la Cap Midia (44°20’N) până la granița cu Bulgaria (43°44’N).
(3) Se interzice utilizarea beam-traulului și a dragei hidraulice pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” de la mal până la izobata de 20 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la granița cu Ucraina (45°11’N) până la Cap Midia (44°20′N).
(4) Se interzice folosirea năvoadelor pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, Complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie-30 septembrie inclusiv. Se interzice folosirea năvoadelor și când cota Dunării în dreptul localității Tulcea este sub 50 cm, cu excepția Complexului Razim-Sinoe.
(5) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele și canalele de pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării”, în perioada 7 iunie-30 septembrie
inclusiv, cu excepția setcilor compuse având latura ochiului plasei de a=70/100 mm, 2a=140/200 mm.

(6) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele și canalele de pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării”, în perioada 7 iunie-30 septembrie inclusiv, cu excepția setcilor compuse având latura ochiului plasei de minimum a=70/100 mm, 2a=140/200 mm.
(7) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Somova-Parches, Razim-Sinoe și în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.
(8) Pentru golful Musura şi meleaua Sfântu Gheorghe, zone care cuprind habitate piscicole cu specii de apă dulce, se aplică reglementările de pescuit pentru zonele de lacuri și bălți, cu specificarea că se admite pescuitul cu setci, vintire și taliene.
(9) Pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” este interzis pescuitul cu cârlige cu nadă tip paragate.
(10) Fără a aduce atingere prevederilor art. 1, în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” este interzis pescuitul comercial cu pripoane, cu excepția pescarilor autorizați care au arondată ca zonă de pescuit comercial Dunărea și brațele Dunării.
(11) Condiţionarea folosirii năvoadelor pe teritoriul RBDD se va face cu aprobarea ARBDD, cu excepția Complexului Razim-Sinoe.
(12) Pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” este interzis pescuitul recreativ pe lacurile și canalele care nu sunt menționate în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului și pădurilor nr. 159/1.266/2011 privind aprobarea condițiilor de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentului de practicare a pescuitului recreativ/sportiv și modelelor permiselor de pescuit recreativ/sportiv în ariile naturale protejate.

(13) Pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” se interzice folosirea oricăror unelte de pescuit în Dunăre, în faţa gârlelor, canalelor şi privalelor de alimentare a bălților, pe o
distanţă de câte 500 m de ambele părți ale gurilor de vărsare, precum şi în interiorul acestora, în perioada 1 martie-9 aprilie.
(14) Exemplarele cu dimensiunile sub limita minimă celei reglementate, cu excepția celor aparținând speciilor vizate de obligația de debarcare, conform art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.954/2003 și (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului şi a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului,
cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reținute, transbordate, descărcate sau comercializate, acestea fiind redate mediului acvatic imediat după capturarea lor, indifferent de starea acestora.
(15) Pescarii ce desfăşoară activități de pescuit recreativ pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” nu pot transporta o cantitate de pește mai mare de 10 kg/pescar sau 15 kg/familie, indiferent de numărul de zile în care au desfăşurat activitatea.
Art. 11. (1) Capturarea speciilor de pești și a altor viețuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, se supune derogărilor stabilite potrivit respectivei ordonanțe de urgență.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dimensiunile minime ale peştilor și ale altor viețuitoare acvatice vii care pot fi pescuite sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic, cu modificările ulterioare.
Art. 12. Prevederile prezentului ordin nu se aplică unităților de acvacultură.

Art. 13. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispozițiilor Legii pescuitului și a protecției resursei acvatice vii nr. 176/2024 și ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 14. Pentru asigurarea durabilității resursei acvatice vii, în cazul unor condiții hidroclimaterice deosebite, pe baza datelor și recomandărilor științifice furnizate de institutele de cercetare din domeniul pescuitului, perioadele de prohibiție a pescuitului în scop comercial, recreativ şi familial, stabilite prin prezentul ordin, se pot modifica, la propunerea preşedintelui Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură cultură sau la propunerea guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, după caz, prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor și pădurilor.
Art. 15.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 561/2023/11/2024 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2024, se abrogă.
Art. 16. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministerul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet

office@romnets.ro
0765.021.312
0765.021.312
Aboneaza-te!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.